Reacție. Specialiștii în piața energiei electrice spun că prețul facturilor va crește cu mai puțin decât s-a estimat, în urma liberalizării

Reacție. Specialiștii în piața energiei electrice spun că prețul facturilor va crește cu mai puțin decât s-a estimat, în urma liberalizării
Publicat: 15/01/2021, 13:20
Actualizat: 15/01/2021, 19:08

Starea de neliniște din rândul populației, generate de liberalizarea pieței de energie, nu este una fondată, în condițiile în care majoritatea facturilor ar putea crește în medie cu doar cinci lei. Exagerările vin pe fondul unei lipse de comunicare din partea celor responsabili, susține Corneliu Bodea, CEO și fondator Adrem Invest.

De la 1 ianuarie, cei șapte milioane de consumatori casnici pot opta pentru oricare dintre furnizorii naționali de energie electrică sau pot să-și păstreze opțiunea de până acum, neschimbată. În urma unei derogări, termenul limită a fost stabilit la 31 martie dar și ulterior acestei date beneficiarii pot migra, în funcție de propriul interes sau de nemulțumiri.

În acest context, au fost vehiculate majorări ale costurilor de până la 26%, fapt ce a speriat mare parte din consumatorii casnici.

„Aș vrea să calmăm populația, diferențele de preț nu sunt catastrofale, sunt gestionabile. Pentru cineva cu venituri mici, este adevărat că și cinci lei poate fi mult”, a declarat Bodea. Invitat în emisiunea Gândul Financiar, el a subliniat că la aproximativ acest nivel, de cinci lei, se va situa de fapt majorarea, în cele mai multe cazuri.

„Există probleme, este un exemplu tipic în care toată lumea greșește, iar liberalizare înseamnă creșterea responsabilității persoanelor implicate în ofertă și cerere”, susține Bodea.

Dubla liberalizare a pieței de energie pentru consumatorul casnic

Actuala liberalizare este de fapt o reluare a inițiativei din 2013, blocate în 2018 de o ordonanță guvernamentală din rațiuni electorale: se apropiau alegerile și erau destule semne că prețul de producție al electricității se putea majora.

„Nu ne focusăm pe problemele importante: creșterea prețului la energie și motivele pentru care ne-am întors, din cauza Ordonanței celebre și triste 114, din piața liberalizată, unde eram în foarte mare parte, la piața reglementată”, susține Bodea.

Adrem Invest, firma la care este CEO și fondator, este cel mai mare furnizor de servicii de administrare grupuri de măsură și citire contoare din România și oferă servicii pentru rețelele de utilități, precum administrare grupuri de măsură, mentenanța infrastructurii electrice și operarea rețelelor de distribuție de energie.

Liberalizarea schimbă profilul consumatorului

Decizia de a permite populației să opteze pentru unul dintre furnizori este un lucru benefic, este de părere și Felix Căprariu, președintele Asociației Teritoriale pentru Energie și Eficiență Energetică (ATEEE).

„Din punctul meu de vedere, liberalizarea nu înseamnă neapărat scumpire, lucru pe care trebuia să-l pună în evidență autoritatea de reglementare”, a precizat Căprariu. Niciodată liberalizarea nu a însemnat scumpirea unui produs, ci creșterea competitivității pe o piață, transformarea jucătorilor pasivi, în cazul nostru consumatorii, în jucători activi, adaugă acesta.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...